Federația Română de Fotbal și Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office, anunță încheierea unui parteneriat de trei ani, marcând un angajament ferm în susținerea și dezvoltarea fotbalului românesc.
În cadrul acestui parteneriat, grupul va sprijini proiectele FRF și va susține Echipa Națională a României, reafirmându-și angajamentul de a investi în sportul românesc și de a contribui activ la dezvoltarea societății prin inițiative ce promovează sănătatea, performanța și excelența.
“Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat strategic cu Alexandrion Group, un lider de piață în România și un susținător devotat al sportului. Alexandrion Group a demonstrat, de-a lungul anilor, un angajament ferm față de promovarea sportului și a valorilor sale, prin numeroasele proiecte desfășurate în acest domeniu. Alegerea Alexandrion Group de a susține proiectele FRF este o dovadă de încredere în misiunea noastră, dar și o recunoaștere a eforturilor noastre de a transforma fotbalul românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, președinte Federația Română de Fotbal.
„Înțelegem rolul esenţial pe care îl joacă sportul în dezvoltarea comunităților și în menținerea unui stil de viață sănătos. De mulţi ani susţinem sportul din România prin parteneriate cu cluburi sportive din întreaga țară. De asemenea, prin Gala Trofeelor Alexandrion, pe care o organizăm anual, îi premiem pe tinerii sportivi pentru rezultatele remarcabile pe care le-au obținut în anul precedent la diverse discipline sportive; aplaudăm și onorăm excelența în sport. Fotbalul aduce oamenii împreună, le oferă suporterilor oportunitatea de a se conecta printr-o pasiune comună și de a transmite energie pozitivă celor care evoluează pe teren. Prin parteneriatul cu FRF ne propunem să contribuim la valorificarea impactului pozitiv pe care îl are sportul rege asupra societății și la promovarea sa la nivel global. Le urăm succes fotbaliștilor Echipei Naționale a României în meciurile care urmează. Vom fi alături de ei şi de FRF, atât în momentele frumoase, cât şi în cele cu provocări”, a spus Antonio Salameh, Executive Director for International Operations, Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office.