AJFP Argeș reamintește: majoritatea documentelor administrative sunt eliberate exclusiv prin Spațiul Privat Virtual!

anaf-spv

Având în vedere numărul mare de solicitări de eliberare de documente, primite de la contribuabilii persoane fizice la sediul A.J.F.P. Argeș în ultima perioadă, ținând cont de avantajele oferite de Spatiul Privat Virtual, pentru a păstra distanțarea socială și pentru a evita aglomerația la ghișeele instituției, conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, reprezentată de Aurora Georgeta Negru, transmite tuturor contribuabililor care încă nu s-au înrolat în SPV rugămintea de a proceda la înregistrare în cel mai scurt timp, întrucât majoritatea documentelor solicitate de aceștia sunt eliberate exclusiv prin SPV.

Spațiul Privat Virtual este un sistem de comunicare electronica intre Ministerul Finantelor – ANAF si contribuabilii persoane juridice si fizice. Este un serviciu uşor de accesat, nu implică niciun cost, poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil cu conexiune la internet, este disponibil 24h/24h, nu necesită deplasarea la sediul administraţiei fiscale sau la oficiul poştal pentru a efectua o solicitare sau a primi un act administrativ fiscal si oferă o serie de beneficii utilizatorilor săi, intre care mentionam:

  • depunerea electronică a unor cereri și înscrisuri;
  • posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale și alte documente;
  • obtinerea de informaţii cu privire la obligaţiile fiscale datorate;
  • informaţii cu privire la contribuţiile sociale datorate;
  • acces și la alte servicii electronice pe care SPV le oferă (www.ghiseul.ro).
  • reducerea timpului alocat pentru rezolvarea problemelor administrative în relația cu instituția noastră;
  • reducerea costurilor efectuate pentru depunerea și obținerea documentelor de la organul fiscal;
  • creșterea operativității în rezolvarea oricăror solicitări legate de colaborarea cu A.J.F.P. Argeș.

Informații cu privire la înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține:

– accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”

– vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale –     https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s  și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă  – https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 )

– telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top