Donald Trump şi soţia lui, Melania, au fost diagnosticaţi cu Covid-19, a anunţat vineri, pe Twitter, preşedintele american.
„În această seară, prima doamnă şi cu mine am fost testaţi pozitiv pentru Covid-19. Vom începe carantina şi procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta împreună”,
a precizat Trump.
Anunţul a venit la scurt timp după ce unul dintre principalii săi consilieri, Hope Hicks, a fost diagnosticat cu Covid-19.
A fost anunţat că Donald şi Melania au început „procesul de carantinare” în aşteptarea rezultatelor propriilor teste.
Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, i-a spus joi lui Sean Hannity de la Fox News, după ce Hicks a fost diagnosticată cu Covid-19, că el şi prima doamnă, în vârstă de 50 de ani, au fost testaţi de asemenea.
La rândul său, prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a scris pe Twitter:
„La fel ca prea mulţi americani anul acesta, preşedintele şi cu mine ne aflăm în carantină după ce rezultatul testului Covid-19 a fost pozitiv. Ne simţim bine şi mi-am amânat toate angajamentele viitoare. Vă rog, aveţi grijă să fiţi în siguranţă şi vom trece prin asta împreună”.