Dr. Alexandra Ciocârlan – noul șef al Secției ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piteşti: „Invit colegii specialiști să ni se alăture”

Dr. Liana-Alexandra Ciocârlan este noul Șef al Secției de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

Consiliul Județean Argeș a validat în ședința de marți, 9 aprilie, rezultatul examenului pentru ocuparea acestei funcții, organizat pe 1 aprilie 2024.

„Este o onoare să pot participa, alături de echipa actuală a Spitalului, la dezvoltarea în continuare a Secției de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SJU Piteşti. Preiau această responsabilitate cu obiectivul și dorința de a consolida o echipă puternică de profesioniști, stabilă, cu o direcție clară în a oferi standarde de calitate și performanță medicale de top – o misiune pe care o demarez acum prin invitația adresată colegilor specialiști din întreaga țară de a ni se alătura în ocuparea pozițiilor deschise în prezent pentru concurs în cadrul Secției ATI.”, a spus dr. Alexandra Ciocârlan.

Având o carieră remarcabilă timp de peste 22 de ani în domeniul medical, în instituții și clinici medicale prestigioase atât din România, cât și din Marea Britanie, dr. Alexandra Ciocârlan și-a început pregătirea ca medic rezident în ATI la Institutul Clinic Fundeni, sub îndrumarea Profesorului Dan Tulbure. Din 2008, și-a continuat activitatea ca medic specialist ATI în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș și, ulterior, în cadrul Spitalului Euroclinic din Capitală.

A urmat o carieră de șapte ani în Marea Britanie, în spitale de prestigiu, precum Royal Hampshire County Hospital Winchester, ca medic specialist cu interes special în domeniul anesteziei în obstetrică-ginecologie, Frimley Park Hospital – cu o supraspecializare în anestezia regională ghidată ecografic, și North Bristol NHS Trust – cu o supraspecializare în domeniul anesteziei în chirurgia vasculară și traumă. Din 2016, dr. Alexandra Ciocârlan s-a reîntors în România, în cadrul Spitalul Sanador și, ulterior, timp de șase ani, în cadrul Brain Institute – Spitalul Monza.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, deține o Diplomă Europeană în Anestezie (Barcelona, 2010) și este membru asociat al Royal College of Anaesthetists UK (din 2012).

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top