Cunoscutul manelist Dani Mocanu reușește să își facă simțită prezența pe străzile din centrul Piteștiului, uluind trecătorii și ceilalți participanți la trafic cum a putut reuși să ocupe dintr-un singur foc cu BMW-ul său.
Astfel, celebrul artist a fost surprins cum a parcat pe două locuri de parcare, dintre care unul dintre acestea era destinat persoanelor cu dizabilități…
Nu se știe exact care este moțivul pentru care a putut parca într-un asemenea mod, dar cu siguranță știm că va fi amendat de polițiștii locali dacă va fi prins. Cât despre motivul pentru care acesta se afla la Finanțele Argeș, se pare că, potrivit unor surse din interiorul instituției, Mocanu a fost nevoit sa dea explicații pentru sumele uriașe de bani încasate și cu care se postează frecvent pe rețelele sociale. De asemenea, acesta ar fi motivul principal pentru care este „obiiect de studiu” pentru cei de la Antifraudă și DIICOT. (Antoniu Neguț)
Sursa foto: Jurnalul de Argeș