Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: „Bucureștiul este gazda și capitala leadership-ului feminin francofon”

simona-bucura-1-1-696x463

„Cea mai sigură, cea mai echitabilă și cea mai progresistă cale pentru a avansa societățile noastre este să oferim șanse egale femeilor și, mai mult, să promovăm măsuri care să le ajute să își folosească întregul potențial în viața publică.

Începând de astăzi, Bucureștiul este gazda și capitala leadership-ului feminin francofon. 2023 este anul în care România aniversează 30 de ani de #Francofonie instituțională.

Dacă edițiile anterioare ale Atelierului de Leadership Feminin s-au desfășurat la Paris, acum este pentru prima dată când locul se schimbă, gazda fiind Bucureștiul – Micul Paris” a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Va fi o săptămână în care #femei #parlamentar din România, Canada, Bulgaria, Maroc, Camerun, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Benin și Senegal selectate de APF vor beneficia de formare oferită de profesori universitari reputați de la Școala Națională de Administrație din Paris și de la Universitatea din București cu privire la prezența femeilor în politică, politici publice, comunicare.

„Le mulțumesc domnilor Alfred Simonis – președinte al Camerei Deputaților – și Sorin Cîmpeanu – vicepreședinte al Senatului României – pentru sprijinul oferit. Îi mulțumesc doamnei Chantal Soucy – vicepreședinte al Adunării Naționale din Quebec și președinte al Rețelei Femeilor Francofone – pentru că a acceptat să organizăm la București acest eveniment.

De asemenea, le mulțumesc doamnei Natalia Intotero – ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnului Gavin Buchan – ambasadorul Canadei în România, domnului Luca Niculescu – secretar de stat Ministerul Afacerilor Externe, doamnelor Luminița Popescu – președinte Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, Ionela Băluță – profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, dar și tuturor colegelor prezente: Aïcha Pierrette Hayatou – Cameroun, Lydienne Epouble – Cameroun, Catherine Kone – Coasta de Fildeș, Latifa Labhli – Maroc, Marie-France Lalonde – Canada, Pauline Kompany Sona – Republica Democratică Congo, Filiz Hyusmenova – Bulgaria, Gladys Tossou – Benin, Zénabou Kora – Benin, Martine Guillaud – Franța, Karine Gaudreault – Canada, Angelica Fădor – România, Simona-Maya Teodoroiu – România, Nicoleta-Matilda Goleac – România, Oana-Alexandra Cambera – România, Isabelle Kempeneers – APF, Natalie Énap Rinfret – Canada, Alphonsine Yolande Atangana – Cameroun, Sira Ndiaye – Senegal, Haniyeu Mbengue – Senegal, Thioro Fall Ndiaye – Senegal, Gueye Diop – Senegal” mai spuen Simona Bucura Oprescu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top