Dănuț Bica, senator PNL de Argeș, s-a adresat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Lucian Aurescu, în ceea ce privește procedurile de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva României și a întrebat: ”Care este numărul procedurilor de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva României între 1 ianuarie 2007 şi 31 mai 2022?; Câte dintre acestea vizează netranspunerea la termen în legislația românească a directivelor Uniunii Europene şi câte transpunerea/aplicarea incompletă a legislației europene?; Câte proceduri au fost clasate de Comisie în faza precontencioasă?
Citește și: Simona Bucura Oprescu – mesaj special de Ziua funcționarului public
Care este numărul cauzelor în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat câștig României şi în câte cazuri au fost pronunțate hotărâri de condamnare a statului român?; Câte proceduri de infringement inițiate împotriva României erau în curs la data de 31 mai 2022?; Care este valoarea sancțiunilor pecuniare aplicate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene României pentru neîndeplinirea obligațiilor de stat membru al UE, de la data aderării şi până în prezent? Dar a celor pe care țara noastră riscă să le primească în cazul procedurilor de infringement care sunt deschise în acest moment?”.