Radu Mazăre a fost reținut în Madagascar! Urmează ca acesta să fie extrădat în România

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat oficial că fostul primar Radu Mazăre a fost capturat, miercuri, de către autorităţile din Madagascar, fiind arestat pentru o perioadă de 6 zile.

Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleză din Constanţa la 9 ani de închisoare, însă a contestat sentinţa.

Fostul primar al Constanței a fugit din România, unde se află sub control judiciar, pe 30 decembrie 2017, şi a ajuns în Madagascar, unde avea afaceri. El a acuzat la momentul fugii presupuse presiuni politice şi spunea că a cerut azil politic în Madgascar.


„Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la dată de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile. Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional. Persoană arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat”

precizează Inspectoratul General al Poliției Române.

Urmează acum ca autoritățile române să discute cu cele din Madagascar detaliile unei eventuale extrădări.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top